Își trădează Igor Dodon țara pentru a obține încă patru ani la conducerea Republicii Moldova? Liderul separatist de la Tiraspol, prezentat drept ”Președintele Transnistriei”

Își trădează Igor Dodon țara pentru a obține încă patru ani la conducerea Republicii Moldova? Liderul separatist de la Tiraspol, prezentat drept ”Președintele Transnistriei”
Își trădează Igor Dodon țara pentru a obține încă patru ani la conducerea Republicii Moldova?
Publicat: 29/07/2020, 13:02
Actualizat: 29/07/2020, 13:08

Condrița, reședința oficială a lui Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a fost scena celei de-a șaptea întâlniri dintre acesta și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Pe data de 28 iulie, cei doi și-au strâns mâinile, cordial, având alături delegații ale Chișinăului și ale Tiraspolului.

Potrivit informațiilor oficiale, această ”rodnică întâlnire de lucru” a avut câteva subiecte clare pe ”ordinea de zi”, fiind vorba despre o reluare a negocierilor în format ”5+2”, despre funcționarea posturilor temporare de carantină, telecomunicații, problemele cu care se confruntă lumea bancară, încetarea unor cauze penale și lansarea liniei de troleibuz Bender-Varnița.

„Am discutat despre anularea posturilor temporare de carantină în zona de securitate, unele acțiuni pentru asigurarea liberei circulații, precum și pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale”

Igor Dodon – pagina oficială de Facebook

Dialogul dintre Igor Dodon și liderul separatist Vadim Krasnoselski are, totuși, ”rădăcini” adânci, discuțiile regulate având ca punct de pornire anul 2017.

”Pandemia de coronavirus a fost un factor care a întârziat acest proces de negociere”, a specificat Igor Dodon, însă, așa cum se spune de cele mai multe ori, devenind o regulă nescrisă, ”mai bine mai târziu decât niciodată”.

Igor Dodon i s-a adresat lui Vadim Krasnoselski cu titulatura ”Președintele Transnistriei”

Ceea ce a surprins, de la bun început, a fost felul în care președintele Republicii Moldova i s-a adresat lui Vadim Krasnoselski. L-a primit și l-a prezentat pe acesta drept ”Președintele Transnistriei”, cu toate că teritoriul transnistrean nu este recunoscut, în plan internațional, drept ”un stat independent”.

Mai mult, pentru ca ambiguitatea să fie ”literă de lege”, nici Republica Moldova nu recunoaște, oficial, independența Transnistriei, iar formula de adresare aleasă de Igor Dodon a ridicat semne de întrebare firești. Dar nu este pentru prima oară când se întâmplă asta, atitudinea lui Igor Dodon stârnind o îngrijorare firească.

În urmă cu doar două luni, pe pagina oficială de Facebook a președintelui Dodon a apărut exact aceeași formulă controversată, numai că anunțul a fost șters după ce presa din Moldova a reacționat extrem de dur.

Se pregătește federalizarea Republicii Moldova?

Într-un astfel de context politic ”abil întreținut” de ambii parteneri de dialog, specialiștii își pun întrebarea referitoare la un nou mandat de președinte pe care îl dorește Ogor Dodon. Iar o ”mutare” interesantă este tocmai ”delicatețea” cu care i se adresează lui Vadim Krasnoselski. Alegerile din Republica Moldova se află la distanță de doar trei luni, iar voturile locuitorilor din Transnistria par a fi mult mai importante decât declarațiile tranșante.

Există deja foarte multe voci care afirmă că în secret, pas cu pas, se urmărește – practic – ”federalizarea Republicii Moldova”, iar formula de adresare pe care o folosește Igor Dodon în relația cu liderul separatist Vadim Krasnoselski confirmă pașii mărunți, dar esențiali, care creionează un astfel de scenariu.

Întâlnirea de la Condrița a fost criticată de, de altfel, de mișcarea Unirea – potrivit informațiilor moldovaeuropalibera.org -, partid extraparlamentar care a transmis că liderul transnistrean Vadim Krasnoselski nu trebuia primit la reședința prezidențială ca “un șef de stat”. Pe de altă parte, Igor Dodon a notat pe pagina sa de socializare că el și Krasnoselski au “reiterat importanța operațiunii de pacificare de pe Nistru drept garant al păcii și al securității cetățenilor”.

Evident, misiunea de pacificare adusă de președintele moldovean în discuție este dominată de… armata rusă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal